Timișoara – antrenament la înălțime cu un campion mondial

Timișoara – antrenament la înălțime cu un campion mondial

Trainerul sportiv Ștefan-Iulian Cojocnean este multimplu campion mondial în sporturi extreme și cetățean de onoare al municipiului Timișoara. Așa că nu putea să lipsească de la festivalul Bucurie în Mișcare din orașul de pe Bega, mai ales că are ceva inedit să-i învețe pe timișoreni: mersul pe picioroange și sportul în scaun de birou.

El a participat și la ediția de anul trecut, nu doar la Timișoara ci și la Alba Iulia, unde a contribuit la doborârea recordului pentru „Cea mai mare imagine formată din oameni a unei țări/continent”, la #CelMaiMare100.

Este imposibil să-l ratezi pe Ștefan, dacă mergi la Bucurie în Mișcare. Și nu doar pentru că se ridică centimetri buni deasupra tuturor, cățărat pe picioroange moderne, ci mai ales pentru siguranța, liniște și buna dispoziție care i se citesc tot timpul pe chip. Cartea sa de vizită este impresionantă: face sport de la 14; are 4 titluri de campion al României la kick boxing-full contact si box tailandez; a doborât 11 recorduri mondiale (după 34 de ani), în sporturi extreme precum lovit sacul (17 ore), bachet pe role (25 de ore), alergat pe picioroange moderne (9 recorduri pe diferite distanțe). Pentru că vrea să transmită și altora dragostea pentru sport, așa că este manager și profesor de sport la Sala „No Limits” din Timișoara și administrează un magazin online ce comercializează produsele naturale care l-au ajutat pe el să facă performanță. Esre expert în pregătirea mentală și refacerea prfundă după efort a sportivilor amatori și profesioniști, Iar la Bucurie în Mișcare Timișoara vine nu doar cu inițiere în mersul pe picioroange moderne pentru adulți și copii, ci și Sport pe scaun, Stretching, Relaxare, Masaj și Momentul motivațional de creșterea stării de spirit. „Îmi place și m-a atras numele evenimentului, deoarece arată că vă poziționați peste linie, adică campioni. Îmi doresc să urc cât mai multe persoane pe picioroange moderne (skyrunner) și să le ajut să-și depășească limitele. Participarea la un astfel de eveniment este o altă formă atractivă de a face mișcare, indiferent dacă alegi să faci asta pentru a fi mai sănătos,pentru a-ți crește performanțele fizice și mentale sau doar pentru a te distra”, spune el.

Ștefan este și un cetățean implicat, căruia îi pasă de orașul în care trăiește, astfel că i se pare normal să facă voluntar lucruri bune pentru concetățenii săi. În iarnă, de exemplu, i-a provocat pe timișoreni, împreună cu asociațiile Alergotura și MEB Run TM la „plogging” – adică să adune gunoaie din parcuri în timp ce fac mișcare.

Și festivalul nostru îi place, pentru că „promovează și încurajează sportul de masă sub o formă mai atractivă pentru copii, adolescenți, tineri și persoane adulte”. „Bucurie în Mișcare este un proiect ambițios și grandios, la scară cu adevărat națională, gândit și dezvoltat an de an în beneficiul tuturor românilor. Cred că prin Bucurie în Mișcare tot mai mulți români vor înțelege și vor face și ei parte din programele voastre pentru a fi mai fericiți și pentru a fi sănătoși mintal. De ce spun asta? Pentru că unul din cele 10 principii pentru a avea un trai mai fericit este mișcarea. Una din cele 10 porunci pentru a avea o sănătate mintală optimă este aceea de a face zilnic sport”.