Andrei Petrișor Axintoi

Andrei Petrișor Axintoi

Înainte ca Andrei Petrișor Axintoi să practice sport de performanță, nu a prea avut tangență cu sportul și nici nu simțea că ieșea în evidență în cele două ore de sport săptămânale de la școală. Toate acestea s-au schimbat în vara lui 2018, când i-a venit ideea tatălui său de a-i propune să meargă la canotaj, care știa de acest sport de la Livioara Cozmiuc. În schimb, Andrei nu știa nimic despre canotaj, motiv pentru care a refuzat în primă fază această invitație. În urma insistențelor tatălui său, a cedat și a acordat o primă încercare acestui nou sport. Așa a ajuns la aproape 15 ani, la 600 de km de casă, la clubul CSS ORȘOVA, fără sa cunoască pe nimeni și într-un mediu total nou pentru el. Dar cu ajutorul antrenorilor și al colegilor, a reușit să se integreze cu ușurință. Acum, după 4 ani s-au schimbat multe: face parte din clubul C.S Dinamo și a reușit sa ajungă de 4 ori Campion European (de două ori la juniori și de două ori anul acesta la U23), dar și o dată Campion Mondial la Juniori. Viitorul sună cum nu se poate mai strălucit, mai ales pentru că Andrei este un sportiv muncitor și dedicat sportului.

Canotajul este un sport complex căruia trebuie să-i acorzi foarte multă atenție și energie, așa că el își începe ziua cu antrenamentul de pe apă, care poate presupune și 24 de km de vâslit. În cazul în care vremea este neprielnică pentru vâslit, înlocuiește antrenamentul cu un simulator, numit ergometru, care simulează mișcarea de vâslit. La prânz antrenamentele pot fi diverse: uneori este vorba de vâslit 20 de km pe apă, în care își îmbunătățește tehnica, dar există și zile în care rămâne în sala de forță și face aproximativ 24 de km pe bicicletă și două ore de ridicat greutăți, pentru îmbunătățirea mușchilor de la mâini. În cea mai mare parte a anului se antrenează pe Lacul Snagov, exceptând perioada iernii, când merge în cantonamentul din Italia și se antrenează pe Lacul Piediluco. În rutina sa de mișcare se folosește de rame, vâsle, plus bărcile, care sunt de mai multe tipuri: acestea pornesc de la o barcă pentru o singură persoană și pot ajunge să fie până la o barcă de 8+1 locuri. De asemenea, după cum am aflat deja, mai utilizează ergometru, bicicleta din sala de forță și de greutăți.

Andrei este de părere că „Sportul este foarte important în viața unui om, chiar dacă nu este vorba de a practica unul de performanță, acesta te ajută să ai un echilibru. Pe mine sportul m-a schimbat mult ca persoană. Mi-a dat încredere în mine (ceea ce nu prea aveam înainte), pe lângă faptul că m-a dezvoltat fizic și sunt mult mai sănătos decât înainte, m-a ajutat sa mă descopăr, să ajung să-mi pun obiective mărețe, la care nici nu visam, dar și să-mi doresc să le îndeplinesc. Sportul, pe lângă faptul că te ajută să fii mai sănătos, te poate ajuta și în viața de zi cu zi: să devii mai bun în ceea ce faci și îți propui. Consider că sportul, este pentru toată lumea, indiferent de vârstă.”.