Ionuț Alexandru Husariu

Ionuț Alexandru Husariu

Viața într-un sat de la munte, mai exact în Bistrița, din jud. Neamț, i-a adus lui Ionuț Alexandru Husariu o copilărie plină de mici descoperiri, dar și încărcată de bucuria de a alerga și de a explora în lung și-n lat dealurile din jurul casei. Pasiunea pentru alergare montană s-a conturat mult mai bine, ceva mai târziu, atunci când a descoperit concursurile pentru acest sport, mai ales pentru că îl determină să se mențină în formă și să rămână motivat.

După ce își servește cafeaua, diminețile sale continuă cu antrenamentele pe care antrenorul i le propune. De obicei, rutina sa de mișcare cuprinde 2 de exerciții de forță, 2 de mobilitate, 5 antrenamente de alergare pe săptămână, dar și câteva ieșiri cu bicicleta, pentru a-și lucra mușchii constant. La toate acestea se mai pot adăuga și sarcinile din gospodărie, tipice unei vieți la țară. Printre instrumentele utilizate pentru a face mișcare se numără în primul rând o pereche adecvată de adidași, mai apoi, se folosește de la bicicletă, până la o suprafață plană pentru alergare, care poate fi o stradă asfaltată sau nu, dar și până la suprafețe mai solicitante, cum ar fi dealurile sau munții. Locul în care face mișcare nu reprezintă un impediment pentru el, mai ales pentru că îi face plăcere să întâlnească oameni noi, la fel de pasionați de a face sport.

Pe lângă faptul că a face cât mai multă mișcare reprezintă cheia unei vieți sănătoase, în care corpul este tonifiat și mintea limpede, pentru a continua să se mențină motivat, „mai intervine și partea de competitivitate, care are loc atât cu cei din jur, dar mai ales cu mine însumi.” ne spune Alexandru.