Beatrice a cochetat de la o vârstă fragedă cu sportul. A trecut de la alergat, la înot, la balet și la mers la sală, iar în ultimii patru ani s-a regăsit în triatlon. De 2 ani își petrece timpul liber predând cycling la o sala de fitness, deoarece dorește să-i inspire și pe ceilalți să facă mișcare.
Având în vedere că participă la competiții de triatlon de lungime medie și lungă, antrenamentul său este unul destul de divers, tocmai pentru a fi pregătită pentru un asemenea sport de anduranță. Uneori alege să facă înot dimineața, alteori alergat seara, în altă zi alege să meargă pe bicicletă, iar în următoarea să facă câteva exerciții de forță sau de stretching. Antrenamentele diferă de la o perioadă a anului la alta, iar uneori pot fi mai intense. Orice ar fi, Beatrice profită de orice ocazie pentru a face mișcare și vede totul ca pe o provocare plăcută.
Preferă un echipament minimalist, care-i permite să se antreneze oricând și oriunde, iar din acesta nu lipsesc: centura de puls și ceasul pentru monitorizarea acestuia. Mai apoi, în funcție de sportul pentru care se antrenează, utilizează o aplicație mobilă și un home trainer, mai ales pentru sesiunile din sezonul rece. Pentru partea de ciclism, cele mai importante obiecte rămân bicicleta și echipamentul specific, iar când vine vorba de înot, cel mai esențial element din cadrul antrenamentelor sale este grupul cu care se antrenează deja de cinci ani.
Nu face mișcare pentru a ajunge pe podium, ci pentru că îi face pur și simplu plăcere. „Îmi place să trăiesc activ, îmi place să am provocări, să-mi depășesc limitele, să îmi mențin corpul și mintea agere, să descopăr pe propria mea piele cât de incredibil este corpul uman.”