Tudor Mihalache a început să practice exercițiile de fitness aproximativ de la vârsta de 14-15 ani, din cauza creșterii sale bruște în înălțime, care i-a adus cu sine anumite dezechilibre ale coloanei. Așa se face că aceste probleme l-au îndreptat către antrenamentele de fitness, după o perioadă de doi ani, în care începuse să practice artele marțiale. A căutat să adopte mișcarea în stilul său de viață, în așa fel încât să-l ajute cu problemele de sănătate cauzate. Până în prezent, această dorință de a face mișcare în continuare, l-a determinat să caute partea funcțională a mișcării, respectiv, a fitness-ului. Din acest motiv, a ajuns să fie instructor de fitness și terapeut fizic. Tudor practică mișcarea atât pentru el, cât și pentru oamenii cu care lucrează de peste 17 ani. Simte că fitnessul înseamnă și adaptarea la mediul înconjurător, deoarece îmbină natura cu mișcarea: se antrenează atât în sală, cât și în aer liber, mai ales pentru că îi face plăcere să alerge în natură și să facă drumeții, indiferent de anotimp.
Rutina sa de mișcare este formată dintr-o scurtă rutină zilnică, care cuprinde exercițiile de mobilitate generală și postură. Mai apoi, include două antrenamente pe săptămână, care au loc în sala de fitness, câteva ture de alergat, la care se mai adaugă și câteva antrenamente în natură, de aproximativ două-trei ori pe săptămână. Folosește atât aparate de fitness, cât și accesorii libere, gantere, etc. Interesant este faptul că se folosește chiar și de propria greutate atunci când face mișcare.
„Mișcarea pentru mine este o modalitate de dezvoltare și de cunoaștere personală, este un mentor personal, care m-a ajutat să transform un moment dificil, într-un mod de viață activ. Nu motivația este importantă pentru mine, ci starea de bine de după mișcare. Rezultatele la care ajung oamenii cu care lucrez, știind că am contribuit și eu în proces, îmi oferă simțul contribuției.” ne transmite Tudor.