Valentin Bosioc

Valentin Bosioc

Lui Valentin Bosioc i-a plăcut sportul încă de când era adolescent. De la vârsta de 14 ani a practicat diverse sporturi, de la judo, aikido, box, fotbal, până la clasicul culturism și fitness. Deși în urma studiilor sale este inginer mecanic și a avut diverse multe alte joburi, în paralel a ales să se axeze și pe sport. După ce a încercat mai multe sporturi, a decis să meargă spre fitness și culturism clasic, nuanțat pe alocuri cu antrenamentul funcțional (sau crossfit, după cum i-ar mai spune unii). A dus sportul de la pasiune la stil de viață și la full time job. A urmat mai multe cursuri de formare profesională, a investit în webinarii și seminarii, reușind să facă ceea ce îi place ca un job full-time. A acumulat deja o vastă experiență ca antrenor personal și a participat inclusiv la diverse competiții, fiind campion European Musclemania Paris, având locul 1 la culturism clasic natural. De asemenea, este semifinalist Ninja Warrior Romania, o competiție sportivă cu maximă audiență. A fost formator la una din cele mai bune școli de fitness din România, a susținut diverse seminarii și prezentări și a participat la multe convenții de fitness, atât din țară, cât și din străinătate.

Valentin este o persoană muncitoare, căreia îi place să împărtășească cu cei din jur pasiunea sa pentru mișcare. Așa se face că între timp a lansat și câteva programe sportive și ebooks, prin care a ajutat sute de persoane să-șii schimbe viața în bine. A antrenat și a lucrat atât cu persoane din publicul larg, cât și cu vedete naționale și internaționale.

În ceea ce privește rutina sa de mișcare, în ultima perioadă aceasta cuprinde minim 4 antrenamente săptămânale. Fie realizează antrenamente de tip HIIT/Bodyweight, fie lucrează în sala de forță. Programul și-l adaptează întotdeauna în funcție de necesități și de obiectivele pe care le are la momentul respectiv. Atunci când face mișcare se folosește, în primul rând, de voință proprie și de un gând important: trebuie să fie în formă și sănătos pentru el, pentru fiica sa, pentru familia sa. Trebuie să fie bine, ca mai apoi să-i poată ajuta pe cei din jur. Apoi, desigur, se folosește de propria greutate a corpului sau de orice accesoriu are la îndemână. Dacă timpul îi permite, merge într-o sală de forță, dacă nu, simte că poate face mișcare absolut oriunde. Se adaptează atât la mediul înconjurător, cât și la spațiul disponibil, mai ales dacă are la dispoziție și puțină muzică.

„Este extrem de important să faci mișcare, în primul rând pentru tine, pentru sănătatea ta fizică și mentală. Dacă te simți bine, dacă ești sănătos, inevitabil arăți bine. S-a demonstrat de nenumărate ori că sportul salvează vieți la propriu. Indiferent ce tip de mișcare faci, important este să o faci! Este foarte important să te miști, pentru o mai bună sănătate fizică și mentală, dar și pentru o viață mai lungă. Sportul îți adaugă ani la viața, vorbind în cel mai serios mod posibil.” ne povestește Valentin.