Rutina de Mișcare x Elena Avasilichioaiei
Elena a început să facă sport în jurul vârstei de 40 de ani. Soțul său a venit cu ideea de a-și cumăpăra împreună biciclete, pentru a putea merge cu ele la serviciu. Între timp au fost invitați de câțiva prieteni cicliști să iasă alături de ei la câteva plimbări mai lungi. Ea s-a îndrăgostit de la prima ieșire de acest mod de a petrece timpul în natură și a început să iasă constant, ba chiar să participe și la concursuri de Mountain Bike. Pe lângă latura frumoasă și momentele de bucurie, când urca pe podium a avut și câteva căzături soldate cu fracturi, dar a reușit întotdeauna să depășească situația și să meargă mai departe. Era deja dependentă de endorfinele eliberate în timpul și după finalizarea turelor. Cu toate acestea, fiindcă bicicleta trebuia transportată, întreținută, curățată, iar riscurile de pe șosele erau destul de considerabile, a decis după 4 ani de ciclism că este timpul să renunțe, așa că a trecut la alergare, un tip de mișcare pe care l-a considerat mult mai simplu. Nu a fost ușor la început: în primul an a simțit cum corpul începe să o doară deoarece nu a avut răbdarea necesară de a progresa lent. După trei luni de la primele alergări a participat la primul său cros, care a fost urmat imediat de semimaratoane și maratoane. În această primăvară a alergat și la primul său ultramaraton, care i-a aprins dorința de a mai participa la alte competiții de acest calibru.
Rutina sa de mișcare s-a format deja de aproape 4 ani, de când aleargă în mod constant și iese la alergare de 3-4 ori pe săptămână. Distanțele pe care aleargă sunt variate, de 10, 15, 20 sau 25 km, în funcție de timpul pe care îl are la dispoziție. În ceea ce privește elementele de care se folosește atunci când face mișcare, Elena ne povestește că atenția sa este îndreptată foarte mult către pantofii de alergare. Cei pe care îi deține sunt variați, unii sunt pentru alergarea de șosea, alții fiind pentru trail. De asemenea, folosește un ceas specializat, care o ajută să urmărească evoluția antrenamentelor. Iarna preferă să alerge mai mult pe asfalt și pe stadion, dar vara turele de alergare care îi plac cel mai mult sunt cele care au loc în pădure.
„Pentru ce alerg? Alerg pentru sentimentele de libertate pe care le aduc kilometrii parcurși, pentru că reușesc să-mi limpezesc mintea și să resping stările negative. Alerg pentru starea de bine, energie și pentru a mă menține în formă. Alerg pentru atmosfera de concurs, pentru sentimentul de aventură, iar când se întâmplă să urc pe podium, mă bucur de sentimentul extraordinar! Alerg pentru încrederea de sine, care vine împreună cu aceste reușite. Momentele grele (scurtele rătăciri prin pădure, senzația că urcușul din față nu se mai termină, senzația că nu mai pot) după ce sunt depășite, se transformă în amintiri de neuitat, greu de descris în cuvinte.” ne mărturisește Elena.
