Rutina de Mișcare este manifestul nostru pentru un stil de viață sănătos, pe care îl promovăm atât în cadrul evenimentelor, cât și online, printr-o campanie care scoate la lumină poveștile a 100 de oameni din țară, indiferent de vârstă, sex sau ocupație, care includ mișcarea în rutina lor zilnică. Cele 100 de povești vor fi postate în decursul anului 2022 pe paginile de Facebook și Instagram ale programului Bucurie în Mișcare România precum și pe acestă pagină și au rolul de a ne inspira să alegem mișcarea, zi de zi.

Diana Ioana Pețian

Povestea Dianei Pețian și a rutinei sale de mișcare este una care ne vorbește despre pasiune și dans. Încă din copilărie a avut o înclinație către dans: îi plăcea să se miște pe ritmul muzicii, să inventeze mișcări de dans, să observe felul în care alte persoane dansează, fiind complet fascinantă de acest domeniu. A […]

Teodor Mihai Anghel

Teodor Anghel face scuba diving din anul 2013, când a obținut primul brevet. La doar doi ani distanță a obținut prima licență de instructor. Această pasiune i-a fost insuflată de către unchiul său, care, o mare parte din acești ani, i-a fost instructor, cel mai bun mentor și partener de scuba diving. El a fost […]

Ștefania Marian

Ștefania Marian practică echitația încă de la vârsta de 11 ani. Pasiunea sa pentru lumea ecvestră, a determinat-o să înceapă echitația pentru a putea petrece cât mai mult timp în preajma unor ființe atât de sensibile și nobile, precum caii. Câțiva ani buni a practicat dresajul ecvestru, care se desfășoară într-un manej delimitat, în cadrul […]

Ionuț Cătălin Olteanu

Încă de când era copil, Ionuț Olteanu urmărea la televizor tot felul de întreceri sportive, mai ales Jocurile Olimpice, unde admira fiecare reușită a sportivilor, mai ales a celor români. Cu toate acestea, adevăratul start către lumea sportului a avut loc în urma unei ore de educație fizică, unde urma să dea mai multe probe, […]

Ionuț Ștefănescu

Ionuț Ștefănescu practică artele marțiale din 1990, imediat după Revoluție, când acestea au luat o amploare deosebită la noi în țară. A practicat în paralel mai multe sporturi la nivel de amatori, cum ar fi baschetul, fotbalul, handbalul, iar apoi a început escalada la Clubul Salt Piatra-Neamț. Dintre toate a rămas la artele marțiale, motiv […]

Mihaela Hogaș

Mihaela Hogaș este unul dintre cei mai apreciați sportivi din rândul celor care practică sporturi de iarnă, fiind cea mai rapidă patinatoare din România. Deține deja de câțiva ani recordurile naționale pentru atât pentru patinaj viteză, cât și pe role, la probele de 500, 1000 și 1500 m. A obținut multiple premii internaționale la patinaj […]

Elena Avasilichioaiei

Rutina de Mișcare x Elena Avasilichioaiei Elena a început să facă sport în jurul vârstei de 40 de ani. Soțul său a venit cu ideea de a-și cumăpăra împreună biciclete, pentru a putea merge cu ele la serviciu. Între timp au fost invitați de câțiva prieteni cicliști să iasă alături de ei la câteva plimbări […]

Valentin Bosioc

Lui Valentin Bosioc i-a plăcut sportul încă de când era adolescent. De la vârsta de 14 ani a practicat diverse sporturi, de la judo, aikido, box, fotbal, până la clasicul culturism și fitness. Deși în urma studiilor sale este inginer mecanic și a avut diverse multe alte joburi, în paralel a ales să se axeze […]

Marius Țic

Rutina de mișcare x Marius Țic Marius Țic practică polo pe apă de la vârsta de 11 ani. Tatăl său a făcut și el polo, iar inițial a vrut ca Marius doar să învețe să înoate, dar după ce a finalizat cursul de înot, a fost selecționat în echipa de juniori a clubului Crișul Oradea. […]

Alexandru Simulescu

Rutina de mișcare x Alexandru Vlăduț Simulescu Primul contact a lui Alexandru Simulescu cu lumea dansului popular a avut loc pe când era în clasa V-a, iar la Căminul Cultural din comună sa natală s-au pus bazele unui mic grup de dansatori de folclor. Astfel, a ajuns să facă parte din Ansamblul Folcloric „Brădetul” până […]

Arian Notrețu

Rutina de mișcare x Arian Notrețu Arian Cristian Notrețu este unul dintre cei mai valoroși paraolimpici ai României. Chiar dacă are doar 17 ani, a reușit deja multiple performanțe la nivel mondial, iar viitorul se anunță unul strălucit. Totul a început în urma unei operații în care doctorii i-au recomandat să facă recuperare, iar el […]

Cosmin Nedelea

Rutina de mișcare x Cosmin Nedelea Începutul lui Cosmin Nedelea cu lumea sportului a avut loc la vârsta de 8 ani, când mama sa l-a dus la fotbal. Doar că practicarea acestui sport a durat doar 2-3 luni, până când a încercat patinajul. A simțit schimbarea ca fiind radicală și promptă. Era la antrenamentul de […]

Marina-Cristina Apopei

Cristina a îmbrățișat de aproximativ 4 ani alergarea montană pentru că își dorea să îmbine mersul în expediții cu mișcarea. Aleargă aproximativ 50-80 km pe tură cu inima deschisă către munți și către peisajele care i se arată. Are o rutină pe care o practică exact ca pe un crez personal: își începe dimineața la […]

Tudor Mihalache

Tudor Mihalache a început să practice exercițiile de fitness aproximativ de la vârsta de 14-15 ani, din cauza creșterii sale bruște în înălțime, care i-a adus cu sine anumite dezechilibre ale coloanei. Așa se face că aceste probleme l-au îndreptat către antrenamentele de fitness, după o perioadă de doi ani, în care începuse să practice […]

Andrei Petrișor Axintoi

Înainte ca Andrei Petrișor Axintoi să practice sport de performanță, nu a prea avut tangență cu sportul și nici nu simțea că ieșea în evidență în cele două ore de sport săptămânale de la școală. Toate acestea s-au schimbat în vara lui 2018, când i-a venit ideea tatălui său de a-i propune să meargă la […]

Daria Maria Paliciuc

Paliciuc Daria Maria practică echitația de când avea 9 ani. S-a apropiat de acest sport datorită dragostei mari față de animale. Această atracție față de un sport cu totul nou, dar care să-i permită o conexiune cu animalele în același timp, s-a transformat rapid în dorința de a evolua spre performanță. Din acel moment, pentru […]

Daniela Manole

Daniela Manole este o persoană activă. De regulă aleargă, preferând alergarea trail, iar când nu face acest tip de mișcare, iese cu bicicleta, merge în drumeții pe munte, înoată, merge în sala de alpinism sau iese cu rolele. Dacă optează să facă exerciții în casă, atunci apelează la cardio, kickboxing, exerciții cu greutăți, pilates etc. […]

Ada Caraba

Ada Caraba este dansatoare profesionistă de aproximativ 15-16 ani, însă dansul nu este singura sa specializare sau activitate. În paralel cu dansul a studiat mereu științele economice, pentru a-i aduce siguranță în viața de zi cu zi și mai multă libertate de a alege doar acele activități artistice pe care să le poată face din […]

Esther Caniola

Esther Caniola are doar 13 ani și practică baschet de performanță. A ajuns în această lume datorită mamei sale, Bia Energia, pe care deja v-am prezentat-o. La început i-a fost teamă că nu se va integra în echipă, dar cu timpul această frică a dispărut și a reușit să-și facă din coechipierii săi, adevărați prieteni. […]

Antonia Rotaru

Pasiunea Antoniei pentru atletism a început să prindă rădăcini în 2009, când a început să facă alergări ușoare, săptămânale, pe stadionul Chindia din Târgoviște, iar în 2016 a participat la prima cursă de 5 kilometri. De atunci a prins mai mult curaj pentru a participa la cât mai multe competiții, propunându-și în același timp să-și […]

Marius Enescu

Marius Enescu, la fel ca orice copil, a făcut mișcare când era mic, ba chiar a fost norocos ca părinții să-l înscrie la diferite sporturi, însă niciunul dintre ele nu s-a lipit de el în adevăratul sens al cuvântului. După ce a crescut, și-a început activitatea profesională, astfel că sedentarismul a devenit un stil de […]

Bia Energia

Bianca (sau Bia Energia, după cum îi place să se prezinte, mai ales pentru că este un nume foarte reprezentativ pentru ea, dar și numele Clubului său) a ajuns să facă mișcare din pasiunea pentru Aerobic – singurul sport desfășurat pe fond muzical. În anul 2002 a obținut atestatul profesional de specialist în această ramură […]

Alexandru Sirițeanu

Alexandru a pășit în lumea scrimei pe când avea 9 ani, iar la vârsta de 20 de ani a făcut parte din Lotul Național de Seniori al României. După ce a câștigat medalia de argint, alături de echipa României, la Jocurile Olimpice de la Londra, a decis să se retragă din activitatea de sportiv și […]

Alina Nedelcu

Alina Nedelcu și-a descoperit pasiunea pentru alergat într-o zi de iarnă. Își petrecea timpul pe pe social media, când a zărit o postare de la o cunoștință din lista sa de prieteni de pe Facebook, în care povestea cum aleargă dis de dimineață și că ar vrea să adune o gașcă mai mare. Așa că […]

Bogdan Nedelciu

Bogdan Nedelciu practică breakdance de 13 ani de zile. Totul a început pentru el precum o joacă de copii, iar după foarte puțin timp a vrut să renunțe la dans pentru că i se părea puțin plictisitor să repete o mișcare iar și iar, pentru a ajunge să o execute cât mai bine, dar și […]

Cristina Marin

Cristina Marin a practicat handbal timp de 12 ani la diferite echipe, până în 2018 când a renunțat. Timp de doi ani după această decizie, a început să aibă un stil de viață haotic: nu avea energie pentru nimic, iar alimentația era lăsată și ea la voia sorții, astfel că diferențele se vedeau și se […]

Cosmin-Vasile Hongu

Dorința de a învinge frica de apă l-a împins pe Cosmin-Vasile Hongu să încerce săriturile în apă, pe când avea doar 8 ani. Treptat, adrenalina l-a convins de faptul că acest tip de sport era unul interesant și extrem, care-i făcea plăcere și pe care acum dorea să-l practice în continuare, la un nivel mai […]

Claudia Nechita

Claudia Nechita este multiplu campioană națională la box, având în palmaresul său participări la Campionatele Europene și Mondiale. Anul trecut a reușit o performanță importantă pentru boxul feminin românesc: calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. A început să practice boxul de la vârsta de 13 ani, iar de-a lungul timpului a închegat o conexiune […]

Mihnea Flutur

Când Mihnea Flutur avea 9 ani, părinții l-au dus la înot. Un an mai târziu, avea în continuare o greutate ușor peste limita normalitățiii pentru vârsta și înălțimea lui. Nu a avut o conexiune cu acest sport, ba s-a simțit și ușor descurajat atunci când, în urma unui concurs, nu a reușit să obțină niciun […]

Anca Godeanu

Anca Godeanu este pasionată de alergare încă din timpul liceului. Inițial a început ca o dorință de a face mișcare, așa că alergatul a fost cea mai naturală și firească alegere pentru ea. Senzațiile din corp, endorfinele și sentimentul de reușită au făcut-o să continue această formă de mișcare până în prezent. Treptat a ajuns […]

Alin – Horațiu Huțanu

Alin a început să joace fotbal de când era copil, însă doar în calitate de amator. Mai târziu, a ajuns să facă mai multe antrenamente pe săptămână și să meargă la sala de forță. Însă, pe data de 15 mai 2015, în urma unor complicații și a unei boli autoimune a rămas imobilizat într-un scaun […]

Diana Radu

Diana Radu practică tenisul de masă de aproape 14 ani. A ajuns în această lume de la o vârstă fragedă, datorită fratelui său, care încerca să se sustragă de la antrenamentele de fotbal, motivând că trebuie să aibă grijă de sora lui mai mică. Antrenorul l-a sfătuit să o aducă și pe Diana cu el, […]

Alexandru Dumitrescu

Alexandru Dumitrescu a făcut dintotdeauna mișcare. Când era mic mergea la bunicii care abia țineau pasul cu energia și dorința sa de a fugi de somnul de la prânz pentru a se juca prin vecini. Când a mai crescut puțin a început să „bată mingea” pe terenul de fotbal dintre pădurile de la țară, în […]

Mihaela Cristina Costiniu

Mihaela Cristina Costiniu este o persoană foarte energică, căreia îi place să practice cât mai multe sporturi și să se mențină activă. Deși a încercat o mare parte din sporturi, s-a oprit asupra câtorva unde a reușit să obțină multiple premii. Este ultramaratonist montan, ciclistă de anduranță (a fost brevetată la Audax), practicant de taekwondo […]

Adrian Șulcă

Adrian Șulcă a câștigat numeroase medalii, inclusiv aur la Campionatele Europene de judo pentru juniori în 2021. A luat contact cu acest sport la vârsta de 8 ani, prin intermediul unui prieten. De atunci, judo a devenit o constantă importantă în viața sa, iar el a devenit unul dintre cei mai valoroși sportivi ai României. […]

Nicoleta Andreiciuc

De mai bine de 11 ani Nicoleta Andreiciuc practică yoga și de peste doi ani și jumătate a început să alerge. Cu yoga s-a conectat imediat după nașterea fiului său, întocmai pentru că își dorea să-și acorde din nou șansa de a petrece mai mult timp cu sine, de a se reconstitui mental, emoțional și […]

Spiridon Moga

Spiridon Moga a cochetat mereu cu lumea sportului. A început cu fotbal, iar apoi, a continuat cu baschet, ping-pong, urmând ca într-un final să-și descopere activitatea preferată din acest domeniu, dar și cea care îi aduce cele mai multe satisfacții: bodybuilding-ul. A început încă din primul an de facultate, iar după ce a observat progresele, […]

Loredana Kavalcsuk

Pentru Loredana Kavalcsuk totul a început cu pasiunea soțului ei pentru construcția de arcuri și săgeți. Această pasiunea a ajuns la ea după 10 ani, când a înțeles că tirul cu arcul este o adevărată artă, presupunând tehnica sau abilitatea de a propulsa săgeți, folosind un arc. Cu toate că nu este să te miști […]

Roberto Gliga

Roberto Gliga practică hochei pe gheață de la vârsta de 4 ani. Provine dintr-o familie de sportivi, care au reprezentat adevărata lui sursă de inspirație. De-a lungul timpului a fost uneori nevoit să plece din România pentru a-și putea oferi o șansă cât mai bună la performanță, deoarece infrastructura sportivă din țară nu era în […]

Georgiana Mînzat

Georgiana a fost pasionată dintotdeauna de mișcare: de la alergare, la hiking și la clasicul „mers la sală”. Lucrează la birou, așa că simte cum sportul o ajută să se detașeze, după o zi de muncă, face mai ușor tranziția de la mediul profesional, la cel personal. Cel mai mult îi place să meargă în […]

Răzvan Păuna

Răzvan Păuna a crescut într-o familie de sportivi, așa că de mic a fost obișnuit cu mișcarea. A cochetat cu înotul, apoi cu fotbalul, doar ca mai apoi să se oprească asupra fotbal-tenisului (a tenisului de picior sau laptenis, cum mai este cunoscut acest sport în diferite zone ale țării). De la 15 ani a […]

Antoanela Manac

Antoanela Manac iubește sportul, dar cel mai mult îi place să înoate, să meargă pe bicicletă, să alerge și să schieze. Acum ceva timp practica doar înotul, dar și-a schimbat această pasiune cu triatlonul. A ajuns la triatlon printr-o provocare, care ulterior s-a schimbat într-un obiectiv de mare performanță: calificarea la Jocurile Olimpice. Deși la […]

Florentina Ivănescu

Într-o zi frumoasă de vară, când Florentina avea 6 ani și era la joacă cu prietenii săi, dintre care doi deja practicau judo – așa a început drumul său în acest sport, printr-o curiozitate crescândă pe măsură ce prietenele sale îi explicau ce presupune și cum se desfășoară. Chiar în următoarea zi și-a pus într-un […]

Laura Augustin

Laura practică Judo de la vârsta de 9 ani, după ce doi antrenori au venit la școala gimnazială în care studia, pentru a selecta mai mulți tineri dornici de sport. Chiar dacă nu știa multe despre acest sport la momentul respectiv, trecerea timpului a ajutat-o să se familiarizeze și chiar să iubească acest sport. De […]

Ebru Bolat

Ebru a început să facă yachting de la 8 ani, iar cu cât ajungea să se descurce mai bine, cu atât își dorea să participe la mai multe competiții, inclusiv în străinătate. În prezent este în procesul de calificare pentru Jocurile Olimpice din 2024. După ce nu a reușit calificarea pentru Olimpiada de la Tokyo, […]

Alexandru Benchea

Alexandru este pasionat sport încă de când este mic, mai ales pentru că a copilărit la sat. A făcut înot, parașutism, fitness, ciclism, s-a dat cu parapanta, dar cel mai tare i-a plăcut să meargă pe munte și să facă escaladă. Pe lângă acest lucru, deși are o deficiență de vedere, în prezent este sportiv […]

Beatrice Ologeanu

Beatrice a cochetat de la o vârstă fragedă cu sportul. A trecut de la alergat, la înot, la balet și la mers la sală, iar în ultimii patru ani s-a regăsit în triatlon. De 2 ani își petrece timpul liber predând cycling la o sala de fitness, deoarece dorește să-i inspire și pe ceilalți să […]

Andreea Măriuca Mereuță

Pe când avea doar 5 ani, Andreea Măriuca Mereuță a fost selectată pentru o probă de gimnastică, moment care i-a rămas și acum bine întipărit în minte deoarece reprezintă primul său contact cu lumea sportului. Clipa în sine a fost una încununată cu succes și care i-a deschis drumul spre performanță în gimnastică aerobică. A […]

Ionuț Alexandru Husariu

Viața într-un sat de la munte, mai exact în Bistrița, din jud. Neamț, i-a adus lui Ionuț Alexandru Husariu o copilărie plină de mici descoperiri, dar și încărcată de bucuria de a alerga și de a explora în lung și-n lat dealurile din jurul casei. Pasiunea pentru alergare montană s-a conturat mult mai bine, ceva […]

Bogdan Stăruială

Bogdan Staruiala are în palmaresul experiențelor sale multiple sporturi pe care le-a practicat de-a lungul timpului, chiar și pentru mai mulți ani, cum ar fi înot, dans, snowboarding, BMX progresiv, baschet, surfskate, surfing, dar și volei, bodybuilding, calisthenics, lupte greco-romane și altele. A pășit în lumea sportului pe când avea 4 ani, la îndemnul părinților […]

Sara Avram

Sara Avram are doar 13 ani, dar a pășit în lumea sportului cu multă încredere, după ce a admirat suficiente meciuri de baschet în care fratele său mai mare juca, pe când ea avea doar 7 ani. I-a plăcut dinamica jocului și a hotărât că baschetul nu este doar un joc de băieți, ci un […]

Marina Sacerdoțeanu

Pasiunile mari mereu încep cu lucruri mici. Pentru Marina Sacerdoțeanu, pasiunea pentru muzică și dans a condus-o către gimnastică artistică. Chiar dacă avea doar 6, iar antrenamentele erau dificile, proba la sol a atras-o cel mai mult. În urma unei accidentări a fost nevoită să-și încheie experiența în această categorie, însă nu a încetat să […]

Marius Duță

Marius Duță a ajuns să fie fascinat de tot ce înseamnă zbor de la 14 ani, când era la cules de cartofi, pe un câmp din zona aerodromului Ghimbav, unde fugea în pauza de masă pentru a-i admira pe parașutiști. Ar fi vrut și el să li se alăture în orice moment, însă avea nevoie […]

Petrișor Găgănau

Primul contact a lui Petrișor Gănănau cu boxul a avut loc la frageda vârstă de 9 ani. Deși este un sport destul de dur, atât la propriu, cât și la figurat, a optat pentru acesta și pentru că este un sport individual, care îl putea ajuta să se dezvolte pe cont propriu. Cele mai grele […]

Ilie Cioca

Pentru Ilie Cioca totul a pornit la începutul anilor ’50, imediat după ce a absolvit Școala Profesională din Cugir. S-a atașat repede de fotbal, așa că s-a înscris în echipa de fotbal Metalurgistic Cugir. După o perioadă în care lucra în 3 schimburi, iar în timpul liber mergea la antrenamente, în 1964 lotul de fotbal […]

Aurora Ungureanu-Dobre

Precum cei mai mulți copii, Aurora a început mișcarea în spatele blocului, alături de vecinii săi, cu care se juca ore în șir. Treptat a ajuns să facă handbal, a urmat o cursurile unei facultăți de profil sportiv, iar mai apoi a ajuns conferențiar în cadrul cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport de la […]

Luminița Dan, Darius și Rebeca Dimofte

Rebeca și Darius au fost încurajați de către părinți să se orienteze către sport, mai ales pentru că reprezenta o alternativă potrivită pentru a-și menține sănătatea fizică, dar și pentru disciplina pe care le-ar putea-o forma. Având-o pe mama lor, Luminița, drept model, care face karate de la vârsta de 6 ani, Rebeca a început […]

Romeo Iulian Tănasă

Romeo a pășit în lumea dansului sportiv la 11 ani, din dorința de a impresiona o fată. S-a atașat rapid de acest tip de sport și a ajuns să încerce și karate, box, handbal și baschet, însă dansul a rămas marea lui pasiune, motiv și pentru care i-a dedicat o mare parte din viață, devenind […]

Lucian Adrian Cicea

Pentru Lucian primul contact cu lumea sportului a început acum 30 de ani datorită artelor marțiale. Beneficiile pe care mișcarea le aduce sănătății și stării de spirit l-au determinat să încerce cu entuziasm mai multe tipuri de sport, precum alergare, ciclism, alpinism, parașutism, schi, snowboard, scuba diving, tir cu arma, ba chiar și culturism și […]

Cosmin Bud

Cosmin a început să joace fotbal întâi între prieteni, mai apoi în sală. A continuat să facă fitness, un domeniu de care s-a simțit atras, motiv și pentru care l-a și practicat cu rigurozitate – a lucrat inclusiv pe partea de forță, pentru care s-a pregătit cu un echipament corespunzător. Însă, de patru ani a […]

Andreea Seles și Alexandra Ionescu

Cine ajunge la Primagym, în Satu Mare, poate avea impresia că instructoarea de zumba nu merge niciodată acasă. Asta până se prinde că este vorba, de fapt, de două persoane: gemenele Andreea Seles și Alexandra Ionescu. Deși pe căi diferite, ele au descoperit fiecare cât de importantă este mișcarea. Iar într-un final, mișcarea le-a dat […]

Lavinia Flavia Georgeta Cosma

Lavinei i-a plăcut dintotdeauna să facă sport, iar încă din clasa a V-a a visat să fie profesor de educație fizică și să-i îndrume spre mișcare pe cei din jurul său. Drept urmare, visul său a devenit realitate: elevii pe care îi antrenează sunt medaliați la multiple concursuri naționale. Rutina sa de mișcare include mult […]

Noemi Molnar

Pentru Noemi, tatăl său, care era arbitru de fotbal, a fost persoana care a inspirat-o să aibe un stil de viață activ, în care să facă tot mai mult sport, dar și în care să-i poată îndruma și pe cei din jur să facă la fel. Astfel, a devenit antrenor de aerobic, pilates, tae bo, […]

Despre program

Bucurie în Mișcare este un spațiu care integrează idei de jocuri și metode simple de a face mișcare, menite să-i ajute pe participanți să se inspire și să aleagă mișcarea zi de zi, într-o lume invadată de tehnologie. Bucurie în Mișcare își propune să aducă împreună copii și părinții, tineri care împărtășesc aceleași pasiuni, într-un eveniment viu, extrem de ofertant.

Social media

Despre 11even

Bucurie în Mișcare este un proiect de promovare a sportului și mișcării în comunitate, demarat de Asociația 11even
din Cluj-Napoca în anul 2011.